Un nou scandal a izbucnit la Universitatea „Ovidius” din Constanța, iar rectorul Dan Marcel Iliescu este acuzat că încalcă prevederile legii prin unele prevederi din noua Cartă a instituției. ÎPS Teodosie, dar și fostul rector al universității, Tiberius Dănuţ Epure, au trimis sesizări către Ministerul Educației, acuzând un ”joc de interese” coordonat de actualul rector.
Scandalul survine exact în perioada în care la Universitatea „Ovidius” din Constanța trebuie ales un nou rector, iar procesul de alegere ar putea fi „alterat” dacă în Carta instituției nu sunt introduse amendamente pe care Ministerul Educației le-a adus încă din anul 2014.
Potrivit informațiilor obținute de Gândul, rectorul Dan Marcel Iliescu ar dori să obțină un nou mandat la conducerea Universității „Ovidius”, motiv pentru care în noua Cartă a instituției – trimisă la Ministerul Educației, pentru avizul de legalitate, în data de 17 noiembrie 2023 – este prevăzut că nu pot ocupa funcții de conduce decât „cadre didactice sau de cercetare titulare în Universitatea «Ovidius» din Constanța”.
În sesizarea pe care a trimis-o Ministerului Educației, arhiepiscopul prof.univ. dr. Teodosie cere ca noua Cartă a Universității „Ovidiu” din Constanța – adoptată de Senatul universitar în ședința din 16.11.2023 – să fie analizată ”cu celeritate”.
Totodată, ÎPS Teodosie solicită ”constatarea necesității eliminării prevederilor privind obligativitatea persoanelor care ocupă funcții de conducere de a fi cadre didactice sau de cercetare titulare în Universitatea ”Ovidius” din Constanța”.
„Sub un prim aspect, învederăm că, în anul 2014, iniţiative de revizuire a Cartei UOC care stabileau condiționări ale dreptului de a ocupa funcții de conducere au mai format obiectul controlului de legalitate reglementat de art.128 alin. (5) din Legea nr. 1/2011.
Astfel, prin Adresa cu nr. înreg. MEN 54526/23.10.2014, pe care o anexăm prezentei sesizări, Ministerul, având în vedere intensitatea condiționărilor impuse dreptului de a fi ales – respectiv, condiționarea participării candidaților la alegerile pentru funcțiile de conducere din universitate de statutul de cadru didactic titular – a constatat încălcarea limitelor revizuirii Cartei, întrucât erau suprimate principiul universalității drepturilor, dreptul de a fi ales al persoanelor din România sau din străinătate care nu îndeplinesc noua ipoteză restrictivă din Cartă, precum şi o garanţie a acestuia, egalitatea în drepturi”, avertizează ÎPS Teodosie în sesizarea transmisă către Ligia Deca, ministrul Educației.
ÎPS Teodosie mai avertizează, în sesizarea transmisă către ministrul Educației că – prin noua Cartă a Universității „Ovidius” din Constanța, sunt încălcate „condițiile obiective care caracterizează dreptul de a candida și de a fi ales”.
Practic, noua condiție impusă în Cartă – referitoarea la cei care pot fi aleși în funcții de conducere ale instituției – reprezintă o judecată cu dublă măsură și o dezavantajare clară a unei categorii de candidați.
„Textul prevederilor din Carta UOC, reprodus mai sus vizează introducerea unei noi condiţii cu privire la dreptul de a candida la funcţiile de conducere din Universitatea „Ovidius” din Constanța.
Faptul generator al interdicției este calitatea de cadru didactic/ de cercetare titular, iar măsura trebuie privită nu doar ca o lezare/ afectare/ suprimare a dreptului de a ocupa funcția de decan /rector al persoanelor din țară sau străinătate, care nu sunt titulare, drept consfințit de legiuitorul organic prin art. 131 alin. (9) lit.b (decan) și art. 133 coroborat cu art. 134 (rector) din Legea nr. 199/2023, ci și ca una care aduce atingere condițiilor obiective care caracterizează dreptul de a candida și de a fi ales.
Ca efect al interdicției generale stabilite prin Carta UOC, este evident că două categorii de persoane sunt tratate în mod diferit.
Încălcarea principiului egalității duce la ostracizarea unei categorii de persoane, întrucât neagă prerogativa organică instituită prin Legea nr.199/2023 ca persoanele cu prestigiu profesional din țară sau străinătate să fie eligibile pentru funcțiile de conducere de decan, respectiv de rector, astfel că libertatea individuală a cetățenilor români sau străini este apreciată în mod diferit în funcție de calitatea de titulari ai UOC.
Aceste persoane ar deveni discriminate chiar prin declarația expresă din Carta UOC, aspect de neacceptat prin prisma principiului egalității”, acuză ÎPS Teodosie în sesizarea sa, al cărei text poate fi citit, integral, AICI.
De aceea, din perspectiva principiului egalității, nu există nicio justificare obiectivă și rațională pentru care condițiile de eligibilitate la funcțiile de conducere din UOC (decan/ rector) să vizeze numai o parte dintre persoanele cu prestigiu profesional, în funcție de calitatea de titular. (…) Orice excepție introdusă în Cartă- prin raportare la prevederile legale- de la exercitarea acestui drept creează, de principiu, o lipsă de egalitate între persoanele cu prestigiu profesional și consacră un tratament juridic diferențiat, contrar art.16 din Constituție, fie sub forma privilegiului, fie sub forma discriminării.
ÎPS Teodosie
Noua Cartă a Universității „Ovidius” din Constanța a fost trimisă către Ministerul Educației și așteaptă avizul de legalitate. Numai că, încă din anul 2014 – atunci când Carta a fost supusă controlului de legalitate -, ministerul a adus amendamente Cartei, descoperind prevederi care încălcau legea și prevedeau că pot ocupa funcții de conducere numai cadre universitare care erau titulari ai universității.
Surprinzător este faptul că acum se încearcă, din nou, introducerea în Carta Universității „Ovidius” din Constanța a acelorași prevederi care sunt considerate, atât de ÎPS Teodosie, cât și de fostul rector al instituției, Tiberius Dănuţ Epure (sesizarea acestuia poate fi parcursă AICI), abuzive, nelegale și discriminatorii, nefăcând altceva decât să ”paveze” drumul rectorului Dan Marcel Iliescu către un nou mandat la conducerea instituției.
Citește și: